Facebook insights

Cum mă ajută Facebook Insights?

Dacă te-ai decis să dezvolți o pagină pe Facebook, sigur îți dorești să folosești cât mai eficient acest canal de promovare online. Sunt necesare în primul rând două condiții: să postezi suficient de des și să ai un conținut optimizat și adaptat fanilor tăi.

Cum poți face asta?

Facebook insights

Facebook pune la dispoziția administratorilor de pagini un instrument de analiză care merită exploatat. Facebook Insights generează indicatori relevanți pentru a te ajuta să postezi cât mai eficient pentru audiența target.

Să vedem acum care sunt metricii de care trebuie să ții cont în analizele tale și mai ales cum interpretezi corelațiile dintre aceștia:

1. Likes

Acest tab afișează numărul de Like-uri și evoluția acestora pe zile într-un interval de timp ales de tine. Acestea pot fi organice (naturale, gratuite) sau plătite în caz că ai apelat la publicitatea prin Facebook. De asemenea vezi de unde au venit aceste Like-uri: direct de pe pagină, prin sugestia fanilor pentru pagină sau din postarea altcuiva care face referire la aceasta.

Corelează like-urile cu postările dintr-o anumită perioadă pentru a vedea care dintre acestea au avut impact semnificativ.

E normal să te bucuri când crește numărul de fani, dar nu uita că ajută doar la creșterea notorietății brandului și nicidecum nu influențează poziționarea site-ului în rezultatele motoarelor de căutare!

2. Reach

Numărul indicat reprezintă totalul celor cărora le-a fost afișat postul tău fie el organic sau plătit. În articolul meu despre Facebook am detaliat algoritmul de afișare a posturilor în News Feed și ce să faci ca să ai un ”reach” cât mai mare.

Este important ca un număr cât mai mare dintre aceștia să aibă o reacție la postul tău: like, comentariu sau share. Orice acțiune a vreunui fan va fi văzută de lista lui de prieteni și va crește implicit expunerea paginii tale.

Ține cont și de numărul de ”unlike”, ”hide post” sau ”spam”. Înțelege unde ai greșit și ajustează numărul și conținutul postărilor! Postările tale trebuie să fie utile și nu mai dese de 3-4 ori pe săptămâna!

3. Visits

Acest indicator îți arată de câte ori a fost vizitat fiecare tab al paginii de Facebook.

Dacă pagina ta are taburi separate pentru serviciile sau produsele pe care le promovezi este esențial să urmărești evoluția cifrelor de aici. Ele îți evaluează aprecierea pentru fiecare produs sau serviciu în parte.

4.  Posts

Aici poți vedea care dintre postări au avut mai multe reacții din partea fanilor: cele cu link către un articol, cu text, poză sau video. De asemenea afli zilele și orele cele mai potrivite să postezi, atunci când fanii tăi sunt online în număr cât mai mare.

5. People

Fanii tăi, cei care văd posturile tale și cei care au reacții sunt împărțiți procentual pe sexe și intervale de vârstă. Găsești și informații demografice precum țara, locația și limba vorbită.

Cu aceste ultime detalii poți să îți faci o impresie despre ce e bine să postezi, când și cui să te adresezi.

Nu uita, aceste date se modifică în timp și de aceea trebuie să analizezi periodic acești indicatori și să ajustezi postările în funcție de ceea ce aduce cele mai bune rezultate!

Fii mereu activ și experimentează!

Facebook

Facebook, o metodă esențială de promovare

Inițial a fost doar o platformă de socializare între prieteni și cunoscuți, după care s-a dezvoltat și ca o rețea de comunicare între companii și fanii acestora. Numărul de utilizatori a crescut foarte rapid și totodată interesul firmelor de a avea expunere în rândul acestora.

La sfârșitului anului 2013 mai mult de 25 de milioane de afaceri mici aveau pagină pe Facebook! Asta pentru că de-a lungul timpului s-au convins cât de importantă este prezența în social media și cât de mult îi poate ajuta Facebook.

Facebook, metoda de promovareDacă ești convins de puterea rețelelor sociale și vrei să te promovezi pe Facebook, citește sfaturile mele înainte să te apuci de treabă:

  • fă diferența intre profil și pagină: dacă vrei să ai un cont personal și să socializezi cu prietenii și cunoscuții, atunci creează-ți un profil; în cazul în care promovezi o afacere sau o expertiza într-un domeniu trebuie să setezi o pagină
  • documentează-te asupra publicului tău care petrece timp pe Facebook: ce tipare de oameni, ce preocupări au, ce apreciază când citesc articole pe internet
  • folosește o poză pentru ”cover” care să atragă, să intrige, să fie reprezentativă; impactul vizual este convingător și de aceea recomand o imagine sugestivă
  • postările să fie simple și nu foarte lungi; orice cititor care parcurge lista de știri trebuie să înțeleagă rapid despre ce este vorba ca să decidă dacă este interesat și să citească mai atent
  • fii prezent și implică-te în relația cu fanii: răspunde la întrebări, ține cont de sugestiile acestora, întreabă ce dileme au pentru a-i putea ajuta cu răspunsuri și soluții
  • postează poze ”behind the scene”: cum te documentezi, ce faci ca să obții rezultate, cum ajungi la o anumită locație pentru a lucra la proiectul tău, cum te implici în comunitatea în care te dezvolți
  • înțelege algoritmul de afișare a postărilor în News Feed: Facebook reține ultimele 50 de pagini cu care interacționează userii și va include doar știrile acestora; este ideal să te găsești printre ultimii 50 ca să fii sigur ca postările tale vor fi afișate
  • creează un conținut de calitate și interactiv de 3-4 ori pe săptămâna (astfel ții cont de algoritmul de afișare FB)
  • folosește Facebook Insights : un instrument de analiză a paginii de FB care ajută pe administratorul acesteia să cunoască audiența țintă și să posteze un conținut adecvat

Algoritmul FB din spatele afișărilor organice este în continuă schimbare, dar un lucru e sigur: conținutul de calitate și optimizarea acestuia vor fi mereu importante!

Puterea retelelor sociale

Puterea rețelelor sociale

Știați că statisticile de la sfârșitul anului 2013 au demonstrat că social media a adus companiilor mai mulți clienți decât campaniile de e-mail marketing și PPC (price per click- în traducere click-uri plătite)? Asta înseamnă că majoritatea brandurilor au înțeles importanța promovării prin social media și au investit în acest canal de marketing.

Puterea retelelor socialeÎn timp bloggerii și-au dezvoltat cunoștințele de utilizare a numeroaselor rețele de socializare, iar companiile au apelat la specialiști în acest domeniu. Au înțeles că o prezență activă crește autoritatea brandului sau a imaginii personale: mai mulți fani și oameni care te urmăresc aduc mai multe linkuri către site, iar mai multe linkuri duc la creșterea SERP (search engine result page – în traducere pagina rezultată în motoarele de căutare).

Nu uita că linkurile sunt principalul factor pe care îl folosește Google în ranking. Algoritmul motoarelor de căutare nu include metricii sociali pentru că aceștia pot fi ușor de manipulat.

Chiar și așa este important să te concentrezi pe metricii sociali (de ex. +1s, retweets, likes, pins) pentru că implică recunoaștere! Creșterea expunerii în mediul online va avea rezultate pe termen lung.

Sunt foarte multe rețele de socializare, dar important este să le alegi pe cele care se potrivesc cel mai bine brandului tău și planului de marketing online. Primele 5 din listă, conform statisticii de pe ebizmba.com au cei mai mulți utilizatori și aduc cele mai bune rezultate: FaceBook, Twitter, LinkedIn, Pinterest, GooglePlus+.

Documentează-te despre cum te poate ajuta fiecare dintre aceste rețele de socializare și apoi decide-te unde și cum să te promovezi. Nu trebuie să activezi pe foarte multe pentru ca acest tip de promovare online nu se rezumă la a avea cont și atât! Înseamnă timp și devotament pentru a crea o audiență care te urmărește în timp. Presupune disponibilitate de a lua parte la discuții, de a răspunde la întrebări, nu doar de a posta!

Iată câteva reguli de optimizare a profilului personal sau paginilor de companie pe rețelele sociale:

  • ai nevoie de optimizare SEO și în conținutul acestora, de aceea completează secțiunile ”About”, ”Information” cu pasaje descriptive; întotdeauna alege o opțiune în ”Category field” pentru FB, G+, Pinterest
  • învață tipul de conținut care se potrivește pentru fiecare rețea de socializare în parte
  • fiecare blog sau business are o poveste în spate; povestește-o într-un mod în care să atragă cititorii și potențialii consumatori
  • adu mereu conținut nou și interesant; acesta duce la conversație și la relații în mediul online
  • social media înseamnă networking; petrece timp ca să construiești legături exact ca în viața
  • calitatea este mai importantă decât cantitatea; nu fi peste tot în social media, ci doar acolo unde audiența ta petrece timp
  • creează un grup de cititori devotați care să te urmărească; aceștia vor fi la început cei care voi spune și altora despre tine
  • fii sincer, apropiat, autentic și pune-te mereu în locul cititorilor; publicul te va urmări cu interes și simpatie
  • fii folositor și indispensabil; întreabă-i pe cititori despre problemele lor și încearcă să le gasești soluții
  • ai grijă să scrii mereu corect; nimeni nu va citi ce postezi în social media dacă ai greșeli de ortografie sau de exprimare
  • adu conținut proaspăt, dar nu te aștepta la rezultate imediate
  • fă conținutul tău vizual, memorabil și ușor de înțeles în funcție de rețea; unele sunt orientate vizual către poze, info-grafice precum Pinterest, altele preponderent spre Business-LinkedIn, iar FB-ul are cea mai mare componentă de socializare cu mesaje și poze ”din culise”
  • fă un program de postări; publicul nu trebuie să te uite, de asemenea unele rețele de socializare țin cont de frecvența postărilor atunci când servesc conținutul tău cititorilor
  • dacă ești blogger este necesar să îți dezvolți un profil pe G+; în timp acesta va ajuta să apară numele tău sub articolele scrise de tine în rezultatele motoarelor de căutare
  • include link către blog sau site; asigură-te că ai numele tău sau al site-ului pe toate rețelele de socializare unde activezi
  • folosește aceeași descriere și aceleași cuvinte cheie peste tot în social media; trebuie să ai consistență în promovarea ta în fața fanilor
  • 80% din conținutul tău trebuie să fie de informare și implicare a publicului tău; doar 20% din postări trebuie să aibă ca scop promovarea ta ca brand sau vânzarea produselor și serviciilor
  • cunoaște-ți publicul țintă și localizează geografic postările tale online

Nu în ultimul rând urmărește rezultatele eforturilor tale de promovare în social media! Acestea se pot măsura în numărul de testimoniale de la clienți, numărul de fani și abonați, creșterea vânzărilor. Fă ajustări și optimizări acolo unde e nevoie!

Te-am introdus în domeniul social media, acum ține doar de tine să te decizi ce rețele sociale alegi pentru a te promova! Eu am ales Facebook, G+ și Pinterest despre care îți voi povesti mai multe în articolele mele.

Fii creativ și folosește puterea social media!

Titluri eficiente

Reguli pentru titluri eficiente

Dacă vrem autoritate, este necesar să atragem atenția audienței. Dar cum facem asta? Conținutul remarcabil este important pentru fidelizarea cititorilor și clienților, dar pentru a ajunge la conținut vizitatorul site-ului trebuie atras prin titlul articolelor. Am atras cititorul, trebuie să-l determinăm să citească!

Titluri eficiente

Trăim o perioadă în care oamenii nu mai au timp și noi vrem să le cerem parte din această resursă limitată. Singura șansă de a ne acorda din timpul lor este o primă impresie excelentă prin care îi convingem să citească.

Conform statisticilor, 8 din 10 vizitatori vor citi titlurile și doar 2 din 10 vor citi conținutul. Cu siguranță că îți dorești să transformi vizitatorul în cititor. Aplică următoarele reguli și vei reuși:

1. Compune un titlu simplu și relevant pentru context; nu folosi exprimări prea simbolice sau metafore

2. Exprimă o intrigă, o promisiune (Metodă inedită de… ; Secretul creșterii traficului este…; Crește conversia site-ului tău prin…). Dacă faci o promisiune, ține-te de ea! Dacă vrei să stârnești curiozitatea, folosește intriga, nu povesti tot!

3.  Prezintă  un beneficiu sau o problemă pe care o rezolvă articolul (Scapă de viteza mare de încărcare a pozelor prin…; Nu știi cum să-ți promovezi site-ul? Citește acest blog!)

4. Include o întrebare provocatoare (Faci greșeala să…?)

5. Folosește un îndemn (Remarcă-te în domeniul tău, promovându-ți site-ul!)

6. Convinge cu un titlu tip listă, enumerare (10 Pași pentru…; 10 Motive să…; 10 Secrete în…; 10 Tipuri de…)

7. Include cuvinte cheie: remarcabil, esențial, eficient

 Nu în ultimul rând experimentează! Joacă-te cu cuvintele și caută în permanență expresii captivante!

 

Promovare online

De ce este importantă promovarea online?

Știm cu toții că în prezent dacă nu ești vizibil online nu ai nicio șansă de succes în lumea businessului, cu atât mai mult cu cât ești la început și ai nevoie să te faci cunoscut. Notorietatea apare în timp, dar mai întâi trebuie să ai audiență, să te remarci în domeniul tău de activitate sau pe nișa ta de blogging. Poți să ai un site perfect și o afacere cu potențial de creștere, dar să rămâi invizibil pentru motoarele de căutare. De asemenea poți atrage vizitatori pe site, dar să nu fie cei pe care ți-i dorești, care să comenteze, să spună și altora, să revină pe site și să devină consumatori sau cititori fideli.

Promovare onlineCa să te marketezi eficient trebuie neapărat să știi care este audiența ta țintă. Astfel poți alege canalele de comunicare potrivite în care să investești timp și bani. Este important să analizezi domeniul în care vrei să te dezvolți, să studiezi concurența, să te documentezi și să fii mereu în temă cu schimbările. Doar așa reușești să fii competitiv, să te adaptezi ușor și rapid, să ajustezi strategia de promovare pentru a rămâne printre rezultatele motoarelor de căutare.

Eforturile tale de promovare au ca obiectiv remarcarea în mediul online.  Pe de o parte poți recurge la publicitate plătită, dar cea mai eficientă metodă pe termen lung este să îți crești autoritatea. Nu este ușor, dar poți să reușești dacă înțelegi exact ce înseamnă autoritatea site-ului. Dacă motoarele de căutare te vor remarca și vor considera site-ul tău relevant, cu siguranță că vei apărea printre rezultatele organice. Este un adevărat succes pentru că ți s-a acordat încredere și importanță datorită conținutului și tehnicilor de promovare.

Altfel spus, conținutul autentic și valoros al site-ului este cea mai bună metodă intrinsecă de promovare gratuită. Evident că trebuie îndeplinite mai multe aspecte tehnice care să permită remarcarea acestui conținut relevant. Dar despre acestea vă voi dezvălui într-un articol viitor cu regulile SEO.