Monthly Archives: February 2015

Blog Traffic

Traficul pe blog – indicator de vanitate sau succes?

Ca orice blogger, dupa o perioadă de mai multe luni de postat conținut și măsurat impactul articolelor, ajung să mă întreb cât de importantul este traficul pe blog și cum trebuie interpretat.

Dacă spui cunoscuților că ai început să dezvolți un blog, urmează invariabil întrebările (fix în această ordine și chiar fără pauză pentru răspuns la prima): Câți vizitatori ai? Cum îl monetizezi?

Blog Traffic

Evident, nu neg că majoritatea bloggerilor au ca obiectiv primordial obținerea de venituri, pe măsură ce crește traficul și pot “vinde” spațiul de pe blog. Sunt nenumărate site-urile care dezbat subiectul creșterii traficului pe blog pentru a face bani, în ipoteza că acesta este unicul și cel ma important obiectiv. De la această idee greșită pornesc mulți bloggeri, iar mai apoi abandonează când constată că nu este atât de ușor pe cât credeau și nu obțin imediat venituri.

Doar că nu acesta este scopul suprem  și nicidecum singurul dacă urmărești să faci din blogul personal o carte de vizită.

La ce mă refer când spun asta? Dacă ai un blog în care postezi sfaturi și articole de nișă, încercând să te promovezi ca și expert sau consultant într-un anumit domeniu, traficul este doar o măsură a vanității. Este plăcut să vezi din ce în ce mai mulți vizitatori pe blog, dar ce te faci când constați că aceștia nu se concretizează în subscrieri la email, cerere de consultanță sau colaborări? Poți face un post viral dacă reușești să îl promovezi eficient (și aici mă refer la metode plătite) în rețele sociale sau dacă un influencer face referire la acesta. Dar nu vei obține decât o creștere de moment a vizitelor noi pe blog și cel mai probabil acestea nu vor converti în rezultate concrete. Altfel spus, este o măsură care îți gâdilă orgoliul, dar cam atât. Este ca și cu Like-urile pe Facebook primite la un post…acestea au devenit inutile ca și măsură a valorii, nu se compară cu recunoașterea calității acestuia prin Share!

Insist pe ideea că orice activitate de expertiză sau consultanță trebuie să înceapă cu un blog. E nevoie să scrii bine și constant pentru a te face cunoscut în domeniul respectiv. Doar așa poți spera în a obține cereri de colaborare generatoare de venituri. Doar că nu pleca de la premisa că vei obține bani din scrisul pe blog, ci doar notorietate! Și abia asta se va putea concretiza după mai mult timp în colaborări cu agenții sau companii, în participarea la conferințe, workshop-uri, prezentări și cursuri.

Traficul în sine nu dovedește cât de mult este apreciată munca și expertiza ta, de aceea te sfătuiesc să măsori impactul activității tale pe blog folosind următorii indicatori:

  • Numărul de vizitatori recurenți. Poate dura mult până vei deveni cunoscut în domeniu (dacă meriți evident, cu răbdare și perseverență), iar până atunci cel mai mare câștig pentru tine sunt cititorii care revin și te urmăresc constant. Creșterea numărului acestora e un succes cu siguranță!
  • Timpul petrecut pe blog. Dacă cei care vin pe site petrec din ce în ce mai mult timp cititind articolele tale,  e un semn bun și o garanție a calității conținutului. Urmărește numărul de pagini în medie pe vizitator și timpul mediu petrecut pe site și dacă acești indicatori sunt în creștere, înseamnă că și interesul este din ce în ce mai mare.
  • Numărul de share-uri. Acest metric social validează calitatea conținutul, pentru că cei care distribuie articolele tale se simt responsabili și cumva “garantează” că merită citit. Pentru început observă care sunt articolele cele mai apreciate în social media și încearcă să ții cont de caracteristicele acestora. Mediul social este o metodă excelentă de promovare a conținutul și de aceea e bine să înveți să scrii dedicat acestuia.
  • Numărul de conversii. Nu mă refer aici la numărul de conversii de pe o pagină de ecommerce unde e important fiecare pas din procesul de cumpărare. Ci la un blog construit cu scopul de carte de vizită, unde conversia o poate reprezenta un anumit număr de pagini pe o vizită, înscrierea la newsletter și în cel mai fericit caz pagina cu formularul de contact pentru colaborare.

Tu ce părere ai? Cât este de important traficul pe blog și cum evaluezi acest indicator?

Content Marketing 2015

7 tendințe pentru 2015 în Content Marketing

Pe măsură ce strategiile de marketing evoluează și devin din ce în ce mai complexe, content marketing-ul și-a dovedit eficacitatea în 2014 și cu siguranță impactul va crește semnificativ în 2015. De aceea specialiștii alocă din ce în ce mai multe resurse în această componentă de marketing.

Content Marketing 2015

Pentru a te convinge de importanța acestuia, iată cifrele statistice pentru 2014: 93% dintre marketeri au folosit content marketing-ul ca și strategie de promovare și  58% dintre aceștia intenționează să crească bugetul alocat acestei componente, 67% dintre site-urile B2B cu blog actualizat regulat au generat mai multe lead-uri.

Obiectivele principale pentru strategia de content marketing sunt: creșterea notorietății brand-ului, generarea de lead-uri, creșterea engagement-ului utilizatorului, creșterea vânzărilor, fidelizarea consumatorilor. Și nu uita că cea mai importantă rețea socială pentru B2B content marketing este LinkedIn, așa că nu mai întârzia și fii prezent aici!

Acum că te-am convins cât de important este conținutul calitativ de promovare, iată tendințele pentru 2015:

1. Business-urile cu strategie de content marketing vor crește în rezultatele motoarelor de căutare. Asta din simplul motiv că site-ul acestora are conținut nou și actualizat permanent și totodată vor apărea în timp link-uri către acesta care vor fi apreciate de către Google. Conținutul substanțial și de calitate care atrage aprecieri din partea cititorilor este un factor important în evaluarea de către Google și implicit în creșterea SERP.

2. Conținutul de promovare a serviciilor sau produselor, așa-numitele advertoriale, vor face mai mult rău decât bine. Altfel spus, se va crea o aversiune a consumatorilor față de brand. A vorbi despre caracteristicele produselor e una, dar a face reclamă în mod agresiv este total greșit. Mai curând concentrează-te să dai răspunsuri și soluții pentru clienți și să aduci informație actualizată despre produse.

3. Strategia de content marketing nu se referă doar la procesul de compunere a
conținutului. Acesta este doar primul pas dintr-un lung proces de promovare. Nu e
suficient doar să-l scrii, trebuie să fie optimizat d.p.d.v. SEO și adaptat pentru
device-uri mobile. După care e nevoie să-l faci cunoscut către audiența țintă.

4. Content Marketingul și Social Media se vor dezvolta împreună. Și asta pentru
că rețelele sociale sunt instrumentul cel mai puternic în amplificarea
conținutului. Specialiștii se vor implica mai mult în promovarea organică sau
plătită a conținutului pe rețelele sociale, pe măsură ce numărul utilizatorilor
a crescut și impactul de asemenea.

5. Conținutul de marketing localizat geografic va crește în importanță. În
special pentru business-uri precum restaurante, agenții de real estate, săli
de aerobic sau de cosmetică, conținutul adaptat zonei respective este esențial.
Acesta ajunge la cititorii cei mai potriviți și de aceea este apreciat de către
Google.

6. Conținut personalizat. Cititorii și consumatorii te vor inspira să scrii un
conținut care va răspunde întrebările acestora. Asta va duce la fidelizarea
acestora și totodată la creșterea încrederii în brand.

7. Bugetul alocat content marketing-ului va continua să crească în 2015. Asta
înseamnă investiția de mai mulți bani în oameni specializați în blogging, studii
de caz și video-uri.

Nu ignora aceste tendințe de content marketing pentru a fi eficient în 2015!

call to action

CTA – definiție și caracteristici esențiale

O etapă importantă în crearea de conținut pe blog sau website este includerea de “call to action” (CTA).

Dar ce reprezintă CTA-ul?

CTA-ul este o imagine sau un mesaj text care invită cititorul să facă o anumită acțiune ca urmare a paginii parcurse. Aceasta poate fi descărcarea de ebook, înscrierea în lista de contacte sau la un webinar, obținerea unui cupon, participarea la un eveniment, ș.a.m.d. Poți include CTA pe blog sau site, în email sau în ebook.

call to action

Iată caracteristicele esențiale pentru o CTA eficientă, care să convingă cititorul să acționeze:

1. Design atractiv. Dacă vrei ca un cititor să acționeze, în primul rănd trebuie să observe CTA-ul. Trebuie să se remarce prin culoare, formă, mărime și poziție.

Butoanele de CTA s-au dovedit în timp a fi de două ori mai eficiente, având CTR evident mai mare decât îndemnul- text. Culoarea e de preferat să fie aprinsă și să contrasteze cu fundalul paginii. Mărimea mesajului trebuie să se remarce; nici prea mare ca să deranjeze dar nici prea mică și să fie ingnorată. Forma butonul nu e obligatoriu să fie circulară, rectangulară sau alte forme geometrice comune, din contră e de preferat să se deosebească prin creativitate.

Poziția de cele mai multe ori este la începutul sau la sfârșitul paginii. S-a dovedit că cea mai eficientă este poziția de început, în partea vizibilă a paginii înainte ca cititorul să fie nevoit să deruleze în jos. De multe ori dacă mesajul este convingător impreună cu site-ul, cititorul poate acționa chiar fără să scroleze.

2. Text clar și direct. Cititorul trebuie să știe exact ce se va întampla după ce acționează CTA-ul. Acesta dorește să obțină exact ceea ce caută în schimbul click-ului său. Folosește mesaj puternic ca de exemplu:

  • valoarea acțiunii: Îmbunătățesâște …, Optimizează…, Beneficiază…
  • senzația de urgență: Oferta se termină azi, Doar 20 bucăți rămase
  • pragmatismul: 20 de zile trial gratuit, 1 minut pentru înscriere, Descarcă acum

CTA-ul trebuie să răspundă exact și rapid la întrebările ce, de ce, cînd!

3. Pagină dedicată acțiunii. Eficiența este mai mare dacă cititorul care apasă butonul de CTA ajunge pe o pagină dedicată acțiunii. Cu atât mai mult cu cât mesajul se referă la o anumită etapă a procesului de achiziție.

4. Repetiția CTA. Există mai multe șanse ca cititorului să apese dacă mesajul este repetat strategic. În niciun caz nu repeta agresiv același CTA, mai ales dacă pagina are un conținut minim.

5. Iconițe sugestive și intuitive. Dacă incluzi elemente vizuale în textul sau butonul de CTA vei crește considerabil eficiența încurajând cititorul să acționeze.

Aplică aceste reguli, fii creativ și cu siguranță CTA va aduce mai multe rezultate!