Reguli de SEO: cum optimizezi site-ul ca să atragi vizitatorii și motoarele de căutare

Nu mai încape îndoială cât de importante sunt tehnicile de SEO (eng. search engine optimization) și că aplicate corect și continuu duc la creșterea traficului pe site și a numărului de conversii.

reguli SEOÎn primul rând cum funcționează motoarele de căutare: roboții sunt programați să parseze, să indexeze și să întoarcă rezultate la interogările userilor în funcție de relevanța și importanța paginilor găsite și evaluate. Cu ajutorul regulilor SEO, aceștia găsesc mai ușor și rapid informație utilă; poți să ai un un site excepțional, dar să rămână invizibil pentru roboții motoarelor de căutare dacă nu știi să-l promovezi prin tehnici SEO.

Cel mai important trafic pentru site-ul tău este cel organic, care vine din apariția în rezultatele motoarelor de căutare. Acesta  aduce rezultate pe termen lung, nu se oprește ca cel plătit odată cu terminarea bugetului de publicitate…

Mai mult de 1.1 miliarde de oameni folosesc lunar Google Search, făcând 114 miliarde de interogări. 53% dintre aceștia apasă pe primul rezultat organic, iar primele cinci rezultate atrag peste 80 % din utilizatori. Nu se știe exact cum funcționează algoritmul Google pe baza căruia afișează rezultate, se știe doar că ia în calcul mai mult de 200 de semnale atunci când determină SERP (eng. Search Engine Result Page).

Drept urmare SEO se realizează cel mai bine atunci când site-ul tău conține informații relevante atât pentru oameni, cât și pentru roboții motoarelor de căutare. Despre ce așteptări au oamenii atunci când apasă pe un rezultat din Google am mai discutat: conținut valoros, informații de încredere, web design atractiv și intuitiv.

Să vedem în schimb ce caută roboții atunci când parsează pe site-ul tău, îl evaluează și îi determină SERP-ul:

  • Title tag: titlul așa cum apare în bara browserului și în rezultatele afișate de motoarele de căutare. Este de preferat să includă cuvintele cheie, să fie relevant pentru conținut și să aibă maxim 60 de caractere, pentru a nu fi afișat incomplet (eu de exemplu am stabilit pentru acest articol titlul SEO:optimizare site pentru vizitatori și motoare de căutare)
  • Meta description: descrierea care apare în snippet sub titlul paginii sau articolului din lista de rezultate a motoarelor de căutare. Aceasta nu influențează poziția în listă, în schimb joacă un rol important în determinarea user-ului în a da click la tine pe site (eu am ales SEO funcționează pentru oameni, cât și pentru roboții motoarelor de căutare. Descoperă ce caută roboții atunci când parsează pe site-ul tău și îl evaluează!; are cuvinte cheie și cel mai important are CTA – eng. Call To Action, care invită vizitatorul să citească și un mesaj succint despre ce va găsi în articol. Descrierea afișată de motoarele de căutare include maxim 160 de caractere și sfatul meu este să te încadrezi pentru a nu avea un mesaj trunchiat
  • H1 Tagtitlul paginii în HTML este scris cu tag-ul H1, fiind cel mai mare important; Tag-urile pot scădea până la H6 pe măsura importanței dacă folosești un sub-titlu sau mai multe în pagină
  • Image Alt Text: de fiecare dată când inserezi o poză în pagină, recomand să asociezi și un text acesteia care va fi afișat în cazul în care imaginea nu apare (în caz că nu se încarcă poza din acest articol, va apărea denumirea acesteia Reguli SEO , textul alternativ salvat de mine; de asemenea ajut roboții motoarelor de căutare să găsească imaginea și să indexeze textul asociat)
  • URL-uri sugestive pentru cititor: numele paginii din URL trebuie să poată fi citit și să se refere la conținutul paginii; în niciun caz nu lăsa URL-uri cu cifre și simboluri generate automat (am preferat să editez URL-ul și să scriu un titlu de pagină inteligibil  precum îl vezi tu în browser, în locul formatului post=420&action=edit&message=10). Sunt sigură că ți s-a întâmplat și ție să primești pe mail un link care arăta ca în exemplul meu, fără să poți intui măcar despre ce e vorba…Nu ai fost tentat să deschizi pagina, nu?
  • Sitemap: creează o hartă a site-ului folosind un instrument specializat ca să ajuți roboții să parseze mai ușor; dacă folosești un editor de conținut (CMS – eng. Content Management System)  precum WordPress folosește opțiunea acestuia de generare automată
  • Conținut unic și actualizat: roboții caută informații unicate, nu copiate și pot identifica ușor textele și imaginile preluate de pe alte site-uri; de aceea recomand să contribui aducând conținut relevant și documentat. Cu cât apare mai mult text actualizat, cu atât roboții au mai mult de indexat și evaluat, crescând șansele să apari în rezultatele căutărilor. Cu toate acestea, nu uita: calitatea este mai importantă decât cantitatea, deci nu scrie decât dacă aduci valoare adăugată celei deja existente în mediul digital!
  • Viteză acceptabilă de încărcare a site-ului: atât vizitatorii, cât și roboții detesta ca paginile unui site să se încarcă greu. Pentru motoarele de căutare experiența de navigare a utilizatorilor este importantă și de aceea aceasta poate influența semnificativ în creșterea sau scăderea PR-ului (eng. page rank). Investește într-un server dedicat și performant, de la o companie de încredere și monitorizează permanent viteza site-ului! Pentru asta te poți folosi de Google Webmaster Tool, un instrument necesar în analiza performanțelor.
  • Site usability: precum am mai zis, roboții apreciază interacțiunea pozitivă a oamenilor cu site-ul tău, judecând după bounce rate, numărul de pagini deschise, timpul petrecut pe fiecare. În mod indirect evaluează dacă site-ul are design intuitiv și interfață adaptată pentru tabletă sau smartphone, dacă funcționează pe toate browserele de internet.
  • Internal Links : linkurile interne mențin un site coerent și rețin vizitatorii mai mult timp. De asemenea roboții parsează și indexează mai ușor dintr-o pagină în alta.
  • InBound Links (IBL): linkurile din alte site-uri care fac trimitere către tine sunt foarte valoroase, cu atât mai mult cu cât acestea din urmă au Page Rank mare și notorietate în mediul online. Evită schimburile de linkuri și includerea site-ului tău în directoare; aceste metode nu mai sunt apreciate de roboții Google!

Aplică aceste reguli de SEO și cu siguranță vei obține rezultate! Urmărește evoluția rezultatelor în timp și fii la curent cu schimbările acestor tehnici!

 

Spune și altora de articol:

One thought on “Reguli de SEO: cum optimizezi site-ul ca să atragi vizitatorii și motoarele de căutare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *