Fie că scrii pe blogul propriu pentru a-ți crește notorietatea, fie că scrii pentru bloguri de companie, planul de activitate te ajută să fii mai organizat și eficient. Acesta include și strategia de promovare a articolelor și business-ului în general în mediul online. Și ca orice strategie de marketing online setarea obiectivelor este semnificativă. Ele te ajută în creșterea productivității prin măsurarea eficienței, te motivează și te constrâng să rămâi concentrat. Obiectivele trebuie să fie motivante, cuantificabile, dar și realiste. Iar setarea acestora este destul de grea, mai ales la început când nu ai date istorice relevante ce pot fi analizate.
Cum trebuie să fie obiectivele promovării online?
Pentru a fi utile, e nevoie ca acestea să fie:
- specifice: cifrele de urmărit să se refere la o dimensiune măsurabilă într-o anumită perioadă de timp
- măsurabile: să poată fi măsurate în valori absolute sau procentuale, nu vagi precum “notorietatea brandului” sau “influența rețelelor sociale”
- realiste: cifrele să te motiveze, dar nu să fie imposibil de atins. E mai bine să fii sincer cu tine însuți și conștient de ce poți realiza
- setate în timp: indiferent de valoarea pe care vrei s-o obții pentru un obiectiv, e nevoie să stabilești până când.
Care sunt pașii pentru stabilirea obiectivelor?
1. Determină ce vrei să urmărești prin setarea unui obiectiv. În cele mai multe cazuri, responsabilii cu promovarea online urmăresc: creșterea numărul de vizitatori pe blog sau pe site-ul de companie, mai mulți vizitatori care să devina lead-uri sau creșterea ratei de transformare a lead-urilor în consumatori.
2. Stabilește o valoare absolută sau procentuală pentru acest obiectiv. Eu de exemplu urmăresc ca datorită promovării online să am mai mulți cititori pe site. Acesta este obiectivul cel mai important și general, dar nu înseamnă că este singurul pentru mine. Urmăresc zilnic, săptămânal, lunar cum evoluează acest număr și îmi setez ca obiectiv creșterea acestuia.
3. Alege termenul limită pentru îndeplinirea obiectivului. Din experiență, nu poți avea rezultate imediate din campania de promovare online. Pe lângă perseverență, răbdarea este o altă condiție în acest proces. De aceea cel mai devreme poți măsura rezultatele peste 3 luni, dar poți seta atingerea unui obiectiv peste 6, 9 sau 12 luni, depinde de complexitatea obiectivului urmărit și procentul de evoluție.
4. Evaluează sincer timpul de muncă dedicat atingerii obiectivului. Este ideal să obții cât mai mult într-un timp foarte scurt, dar din păcate imposibil. De aceea îți recomand să incluzi în planul de acțiune timpul efectiv de efort care te ajută în realizarea obiectivului.
5. Conștientizează posibilele obstacole. Este cel mai bine să îți notezi undeva care sunt factorii ce te-ar putea împiedica sau întârzia în atingerea unui anumit obiectiv. În acest fel, ești tot timpul conștient că trebuie să iei măsuri ca să previi.
Ei bine, acum poți începe strategia de promovare online, cu obiectivele clar setate în timp, cu răbdare și perseverență!