Numele meu este Laura Doarna, o leoaică de 35 de ani născută în Focșani și stabilită în București. Sunt o persoană comunicativă și extrovertită. Îmi place să citesc, să scriu, să călătoresc și să fotografiez. De aici și ideea de a avea un site care să adune într-un loc toate aceste pasiuni.
Sunt de profesie economistă, dar pe măsură ce m-am maturizat am realizat că aș fi preferat să fiu artistă. Asta pentru că iubesc actoria, dansul, fotografia și tot ce ține de imaginație și creație. Am cochetat cu actoria de amatori, fac fotografii încercând să surprind imagini cât mai expresive și iată-mă acum compunând articole.
Și pentru că niciodată nu e prea târziu să faci lucruri noi, am învățat și experimentat marketingul online, am reușit să merg pe bicicletă, să schiez și să mă cațăr pe stâncă. Am transformat pasiunile mele într-un mod de viață și sper că voi inspira și pe alții să facă la fel.
Marketingul online este combinația perfectă între improvizație și știință, îmbinând experiența mea în analiza cifrelor cu pasiunea pentru creație. Am reușit să cresc o comunitate de fotografie și călătorie, aplicând tehnici de promovare, experimentând publicitatea în Google Adwords, jucându-mă cu reclama pe Facebook și alte rețele sociale.