Știi deja cât de important este să creezi conținut pe blogul de business pentru a trage vizitatori potențiali clienți și pentru creșterea notorietății de brand. Doar că la fel de important este ca acesta să ajungă la audiența target pentru că fără expunere și angajament calitatea postărilor de pe blog devine inutilă. Este important să înțelegi și să apreciezi importanța promovării articolelor de calitate. Dacă cititorii află de un conținut nou, doar așa pot să-l citească pentru ca acesta să devină eficient și profitabil.
Altfel spus, deși ai terminat de scris un articol sau de produs un material vizual, treaba ta nu se termină aici și fără o promovare adecvată.
Iată câteva sfaturi pentru a atrage cât mai mult atenția asupra conținutului creat:
1. Investește timp pentru un titlu remarcabil
Titlul este primul lucru pe care audiența îl citește și după care judecă dacă să citească sau nu mai departe. Este cea mai importantă linie de text din postare și de aceea e nevoie să o compui cu mare atenție. Concentrează-te să incluzi cele mai importante elemente pentru cititori, enumerări sau intrigi.
2. Include elemente vizuale
Dacă vrei un conținut eficient, e important să atragi prin elemente vizuale. Indicatorii care măsoară rata de angajament a rețelelor sociale demonstrează clar că postările cu fotografii sau conținut video atrag mai multă audiență. În prezent cele mai multe rețele de socializare sunt orientate și promovează preponderent conținutul vizual. Acesta trebuie să fie intrigant, calitativ și relevant pentru postare. Chiar dacă trebuie să plătești pentru o poză sau un filmuleț, privește această cheltuială ca pe o investiție.
3. Cunoaște-ți audiența
Și nu mă refer aici doar la profilul cititorului blogului tău de business, ci și la preferințele acestuia de a primi conținutul de la tine. Fă o analiză a comportamentului cititorilor tăi și încearcă să aduci conținut specific. De asemenea și momentul publicării este la fel de important și este bine să ajungi să-l cunoști. Ideal pentru un impact real este să distribui un conținut pe rețelele sociale atunci când este activitate cât mai mare. Aceste detalii le vei avea în timp și după mai multe experimente.
4. Descoperă rețeaua socială potrivită pentru tine
Rețelele sociale sunt diferite între ele și de aceea este important să o descoperi pe cea care să îți aducă avantaje și cât mai multă expunere. Nu este nici eficient și nici productiv să distribui conținut pe toate rețelele sociale, de aceea te sfătuiesc să o descoperi pe cea potrivită business-ului tău. Indiferent care este aceasta, asigură-te că obții cele mai multe avantaje.
5. Investește în expunere
A devenit din ce în ce mai greu să obții expunere în social media fără să plătești. Eu observ asta la facebook de ceva vreme și de aceea trebuie să consider varianta costului pentru promovarea conținutului. Aceasta este situația în acest moment și acestea sunt regulile de promovare. De aceea te sfătuiesc să nu eziți în a plăti un preț corect pentru o expunere pe rețeaua socială potrivită pentru tine, atâta timp cât rezultatele merită investiția.
Tu ai descoperit rețeaua socială unde te promovezi cel mai bine? Care sunt regulile de care ții cont?