Fie că deschid e-mailuri promoționale pe telefoanele mobile, contactează companiile dorite pe rețelele de socializare sau le vizitează site-urile acestora adaptate pe device-uri mobile, consumatorii se așteaptă să gasească rapid ceea ce doresc să cumpere. Acest proces trebuie să fie rapid și intuitiv pe toate canalele de contact și promovare cu clienții pentru maximizarea succesului. Oamenii vor să poată cumpăra oricând și oriunde, cu condiția ca experiența să fie plăcută și simplă. Cei mai mulți dintre cumpărători, conform studiilor din US, au preferat să cumpere de pe device-uri mobile filme, muzică, jocuri de PC și cărți.
Tendința de creștere a numărului de utilizatori de internet care cumpără de pe device-uri mobile cu siguranță va exista și în România anul acesta. De aceea e bine să cunoști următoarele schimbări semnificative de strategie în marketing-ul online:
1. Segmentarea campaniilor de promovare
Abordează separat campaniile în Adwords specifice pentru desktop-uri și device-uri mobile. Comportamentul consumatorilor și cumpărătorilor diferă între cele două categorii și implicit rata de conversie.
2. Dezvoltă un proces de cumpărare pe mobile ușor de folosit
Faptul că există mulți cumpărători de pe mobile este o certitudine, iar pentru tine e esențial să profiți de acest trafic. Procesul de cumpărare trebuie să fie clar și intuitiv. Cu toate acestea, nu toți dintre cei care vizitează produsele sau serviciile tale online de pe mobile vor finaliza tranzacția. Dar pentru tine este important să cunoști evoluția în timp a procentului de cumpărare pe mobile ca să îmbunătățești procesul de achiziție.
3. Reclamele servite pe mobile să fie localizate
În contextul în care procesul de cumpărare online de pe mobile are loc la orice oră din zi și din noapte, are sens să convingi cumpărătorul care se află în zona magazinului tău să finalizeze procesul de achiziție în momentul respectiv. Ba chiar poți servi reclame diferite și mai convingătoare celor care sunt interesați și se află în zona de proximitate!
Fii atent la evoluția comportamentului consumatorului și pregătește-te, ca să nu pierzi clienții de pe device-uri mobile care sunt din ce în ce mai mulți!