Te-am convins deja în articolul precedent despre cât de important este să publici Content Marketing pe LinkedIn și este bine să o faci cât de repede.
Dar pentru a avea o strategie reușită de publicat pe această platformă de socializare, te sfătuiesc să îți optimizezi și să-ți organizezi cât mai eficient profilul personal. Dacă pe facebook, twitter și alte rețele de socializare poți crea o relație mai apropiată cu fanii prin postări de genul “behind the scene”, pe LinkedIn e nevoie să te remarci doar ca și profesionist. Aceasta este o comunitate de profesioniști unde scopul principal este conexiunea B2B, iar tu ca și expert îți poți dezvolta rețeaua profesională și poți adera la grupuri specializate.
Iată pașii de urmat pentru un profil care să te ajute în activitatea de marketing pe LinkedIn:
1. Completează-ți profilul personal detaliat și corect
Asigură-te că este completat cu toate câmpurile, că informațiile sunt actualizate și adevărate.
Iată ce trebuie să includă profilul personal în mod obligatoriu:
- o poză de profil adecvată. Un profil cu poză este de 7 ori mai ușor de găsit, iar calitatea acesteia din urmă este esențială
- experiența de muncă și anume job-urile avute și pozițiile respective sau proiectele la care ai participat de-a lungul timpului și responsabilitățile majore. Include cuvinte cheie în denumirea și descrierea acestora pentru a fi mai ușor de găsit
- adaugă skill-urile care te reprezintă, de preferat cel puțin 5 ca număr. Nu exagera însă, dacă vrei să te remarci ca și specialist. De asemenea nu ignora endorsement-urile și încearcă să obții cât mai multe relevante pentru experiența ta pentru că și acestea influențează șansele de a apărea la căutări
- customizează-ți URL-ul profilului personal. Te duci le Edit și jos sub poza unde este denumirea default găsești în dreapta acesteia rotița generică pentru “Update your public profile settings”; după care apeși “Create your custom URL”, salvezi în căsuță numele personal sau de brand și Gata! Durează puțin și merită pentru că arată mult mai bine
- scrie un sumar despre tine. Compune unul cât mai atractiv, pentru că acesta creează prima impresie despre tine
- include date de contact. Scrie o adresă de mail unde poți fi găsit și/sau link-uri către alte rețele sociale
- educația este și ea importantă și relevantă. Te pot găsi astfel foști colegi de liceu și facultate, te poți mândri cu studiile pe care le-ai urmat
- include locația și industria unde activezi. Este foarte important acest aspect pentru că astfel LinkedIn îți va face sugestii de conexiuni și ești mai ușor găsibil de către cei interesați de experiența ta
- completează câmpul de Interests de la secțiunea de Additional Info. O persoană este un tot unitar, iar hobby-urile te definesc ca om, dar și ca profesionist. Ba mai mult, acestea te pot recomanda și apropia de alți specialiști care au aceleași pasiuni ca și tine.
2. Obține cât mai multe recomandări și testimoniale
Astfel îți vei crește credibilitatea și notorietatea, vei fi mai apreciat și vei apărea mai mult în căutările de pe LinkedIn. E nevoie de implicare și timp, de un comportament profesional și remarcabil, dar cu siguranță eforturile merită.
3. Devino membru și participă activ în grupuri specializate
Este foarte simplu: găsești grupuri de interes în Interests -> Groups din profilul personal sau pur și simplu cauți grupuri după cuvinte cheie și domeniu de interes. Grupurile specializate reprezintă o oportunitate să întâlnești profesioniști din același domeniu ca și tine. Conform statisticilor, mai mult de 81% dintre useri sunt membri în cel puțin un grup, deci e evident scopul profilului de LinkedIn.
Mai mult decât atât, poți crea chiar tu un grup în care să inițiezi topicuri și discuții. Verifică mai întâi dacă nu există deja unul similar și gândește-te cum poate ajuta acesta comunitatea.
4. Fă-ți cât mai multe conexiuni valoroase
Și când spun valoroase, mă refer la profesioniști din domeniu, influencer-i din industria care te interesează. În niciun caz nu încerca să-ți crești numărul de conexiuni trimițând pur și simplu invitații unor necunoscuți despre care nu știi nimic sau prietenilor care nu împărtășesc aceleași interese cu tine. LinkedIn nu este facebook, așa ca nu aplica aceeași abordare. Verifică permanent lista de sugestii de la LinkedIn “People you may know” și vezi cu cine te mai poți conecta. Analizează lista de prieteni a unor conexiuni care te interesează și vezi cu cine ți-ai dori să interacționezi în mod direct.
Cu cât vei avea mai multe conexiuni în networking personal, cu atât cresc șansele să fii în lista de “2nd connection” a unor persoane importante atunci când acestea apar în rezultate la căutări.
5. Fii activ și rămâi mereu conectat la noutățile de pe LinkedIn
Cum poți face asta? Share-uiește noutăți din domeniu, comentează la postările din grupuri, pune întrebări, reacționează la status-urile conexiunilor tale, scrie recomandări, trimite mesaje celor din listă cu ocazia zilei de naștere, la aniversări sau recomandând anumite articole, răspunde mesajelor din inbox rapid și entuziast.
Aplică aceste recomandări și vei vedea că rezultatele nu vor întârzia să apară! Profită cât mai mult de puterea LinkedIn cu un profil excepțional și eficient!